NOTE: Romanian Text is below the English Text.

English Text:

Migration

Being at the same time a social, demographic, economic and cultural phenomenon, migration and in particular, labour migration became one of the most mediated topics of the last century, all over the world.

People all over the world are breaking their roots and start adopting a mobile lifestyle, which has a great impact at the micro and macro level of their existence and of societies in general. As a result, a lot of changes occur as the academic concept of transnationalism in being extrapolated from particular context to society at large.

The dislocation of people implies the dislocation and redefinition of social, cultural, economic and political values as people create new spaces for living, which represent a mixture between origin and destination. These are new social spaces that didn’t exist before and that represent transition bridges between far away countries and cultures of the globe.

In Europe, the fall of state socialism and the enlargement of the European Union marked a shift from controlling emigration to regulating immigration, as the physical borders became more permeable and the mobility of people became an everyday reality characterised by flows of migrants that move from and to all possible directions.

Romanian migration

The communist times represented a big enclosure for Romania as Ceausescu’s dictatorship militated for closing all borders for people and prohibiting all contacts with the other countries (and in particular with the West) for potential tourists or labour migrants. The ultra-nationalist messages that this regime spread among the population, were saying that all of those that leave the country are “betrayers of the Romanian nation” and should be stigmatised and punished by the others and by the authorities. In this restrictive regime, the free mobility of people was seen as a utopia as the Iron Curtain was spreading it’s restrictive wings on the physical and psychical potential of mobility of the population.

After the fall of the communist block in 1989, migration started to shape as a defulation phenomenon, a lot of people living the country in the first 2 years after the revolution. But it was not only until the mid 90’s that abroad tourism and labour migration started to shape as a reality of Romania.

Nowadays, the mobility of people represents a normal and greatly mediated topic for the Romanian society. More and more people are choosing to spend their holidays abroad and a significant number of young people fulfil their desire to get in touch with other cultures by travelling, working or studying abroad.

But the most important phenomenon for Romanian migration is represented by labour migration and it’s implications for the society at large. Nowadays millions of Romanians have adopted this practice as a life strategy, and are hoping that the EU enlargement will help them in getting the status of legal workers in the western countries of destination (as Italy, Spain, Great Britain, etc.). The implication that this mobility has on the Romanian political, social and economical system is of huge importance as less and less people are suffering from the closing of public industries (such as mines and industrial platforms for example – where entire cities and surrounding areas were employed) and they withdraw themselves from the system of social security of the state.

Simina Guga

Komunitas

Romanian Text:

Migraţia

Migraţia reprezintă o formă a mobilităţii spaţiale1, caracterizată de “schimbarea domiciliului obişnuit între două unităţi administrativ teritoriale”(Trebici, 1979). Această definiţie operează mai bine pentru demografie decât pentru sociologie, întrucât plasează fenomenul în coordonate stricte, cuantificabile, dar nu prezintă flexibilitate pentru forme alternative de mobilitate. Propunem o definiţie formulată de Dumitru Sandu (1984:20) „eveniment sociodemografic [care] se referă la deplasarea unei persoane – individual sau în cadrul unui grup – în afara comunităţii sale de rezidenţă, în decursul unei perioade de referinţă date, pentru a schimba domiciliul stabil şi/sau locul de muncă obişnuit”.

Migraţia în România

România nu este o ţara cu o tradiţie în migraţia internaţională. Comparând cu referinţele istorice şi ştiinţifice la unor ţări ca Polonia, Maroc sau Mexic, istoria de migraţie a României consemnează fluxuri de migraţie puţine la număr şi neînsemnate cantitativ. Mai mult, ţara noastră a reprezentat un pol de atracţie, în anumite momente ale istoriei, pentru imigranţi, fie din ţările învecinate sau chiar din Occident (Italia). Primele consemnări ale unor fluxuri remarcabile de migraţie sunt din perioada paşoptistă - stagiile în Europa Occidentală ale tinerilor din familiile înstărite, precum şi un flux relativ minor de migraţie permanenta în Statele Unite ale unor familii din Transilvania, asimilate relativ rapid la destinaţie. În concluzie, românii au avut, de-a lungul istoriei, o relativă stabilitate teritorială în cadrul spaţiului naţional.

Migraţia înainte de 1990

Istoria relevantă a migraţiei va porni din ultimii ani ai perioadei comuniste. După o perioadă de relativă prosperitate şi deschidere spre exterior, urmând poziţiei aparent pro-occidentale ( şi daca nu opusă, atunci neutră şi independentă faţă de Uniunea Sovietică) a regimului Ceauşescu, sfârşitul anilor '70 marchează atât începutul crizei comunismului în spatele “Cortinei de Fier” cât şi izolarea fizică faţă de Occident.

Practic, migraţia externă era limitată la cazuri izolate: plecări la muncă în statele arabe (rareori şi in ţările vestice), excursii turistice în ţările membre ale pactului de la Varşovia, mici deplasări în ţările vecine în scop comercial ( aşa numitul mic trafic de frontieră). Toate aceste forme de migraţie temporară erau reglementate şi monitorizate îndeaproape de către autorităţi. Singura formă de migraţie externă definitivă o reprezenta fie plecarea cu acordul statului (pentru persoanele considerate “indezirabile”-dizidenţi sau opozanţi ai regimului ), fie plecare ilegală ( transbordare ilicită a graniţelor sau cerere de azil politic în timpul unei vizite în străinătate). Orice formă ar fi îmbrăcat părăsirea ţării de origine, actul era considerat reprobabil, atrăgând atât stigmatizarea individului şi a apropiaţilor acestuia cât şi reprecursiuni directe (urmărire de către Securitate, interzicerea contactului cu cei din ţară, etc.). Întreg mesajul “patriotic” transmis de către autorităţile române îi transforma pe cei ce se alăturau diasporei aflate în Occident în “trădători de neam şi ţară” În concluzie, mobilitatea extra-naţională a cetăţenilor români era redusă la minimum în mod represiv, pentru a preveni o plecare în masă - de fapt, o evadare din lagărul comunist. Aceasta adăuga la lista abuzurilor regimului Ceauşescu şi îngrădirea dreptului fundamental la liberă circulaţie a persoanelor.

Forma de migraţie care este comună perioadelor pre- şi post-decembristă o reprezintă absorbţia, la cerere, de către R.F. Germană şi de către Israel a cetăţenilor români de etnie germană si evreiască. Regimul comunist realiza chiar şi un profit material din aceste “reîntregiri”, încasând sume de bani pentru fiecare cetăţean transbordat astfel.

Migraţia în perioada de tranziţie

În perioada de tranziţie, migraţia externă, definitivă sau temporară, este o formă de “protest” la adresa schimbărilor sistemului (Voicu, 2004). Indivizii abandonează societatea de origine, incapabilă de a le satisface nevoile, în cautarea unor condiţii mai bune de trai. Ei pot alege fie reconstruirea de la zero a vieţii într-un nou spaţiu, fie schimbarea radicală a strategiilor de viaţă prin introducerea în calcul a plecării la muncă intr-o altă ţară ca oportunitate de câştiguri superioare.

Migraţia externă definitivă

Migraţia definitivă de la începutul anilor '90 a fost alcătuită în special de etnici germani care erau absorbiţi de către Germania reunită. Tot un flux de migraţie cu determinare etnică a fost cel spre Ungaria. O dată cu reducerea numărului de saşi, cât şi de evrei, fluxurile spre Germania, respectiv Israel, s-au diminuat. La mijlocul anilor ' 90, migraţia definitivă a fost concentrată In special spre SUA şi Canada, ţări cu tradiţie şi instituţii spre primirea imigranţilor-profesioniştilor. La plecarea acestora a contribuit prăbuşirea sistemului de cercetare din România şi perspectivele de salarizare reduse în raport cu calificarea. Începutul anilor 2000 marchează o difuzare a fluxurilor, împărţite în mod relativ egal între continentul nord american, Ungaria şi ţări occidentale ca Italia sau Germania. Aşadar, migraţia externă definitivă din România cunoaşte doua mari faze: una în care migraţia este stimulată de către factorul etniei migranţilor, spre destinaţiile Germania, Ungaria şi Israel, şi o fază a migraţiei profesioniştilor din domeniile tehnice, spre continentul nord american şi spre Europa de Vest, stimulată de absorbţia de catre ţările de destinaţie a forţei de muncă înalt calificate.

Migraţia externă circulatorie ca strategie de viaţa

Migraţia circulatorie reprezintă o deplasare în spaţiu a unei persoane, fără schimbarea domiciliului permanent. Respectiv plecarea din România pentru a munci, pentru o perioadă, în străinătate, cu intenţia de a reveni acasă. Durata poate varia de la câteva luni la câţiva ani, în funcţie de posibilităţile găsite la destinaţie şi dorinţele migrantului. De asemenea, migrantul poate munci legal, cu un contract de muncă incheiat la plecare sau la destinaţie, sau “la negru”, fără forme legale.

Pe măsură ce tranziţia la economia de piaţă începea să îşi dezvăluie latura recesionistă, condiţiile de trai din România s-au prăbuşit dramatic la jumătatea anilor '90, adâncind discrepanţele faţă de societăţile occidentale, acum în spaţiul accesibil comparaţiei. Astfel, mişcarea indivizilor spre ţările dezvoltate a avut ca scop final munca într-o ţară în care salarizarea să fie net superioară celei de acasă.

Se observă, aşadar, două faze distincte ale migraţiei externe din România. Prima fază cuprinde migraţia definitivă, motivată, în principal, de factori politici şi/sau etnici, într-o perioadă care începe la jumătatea anilor '70 şi se încheie la începutul anilor '90. A doua fază este cea a migraţiei temporare în scopuri economice, începând cu “pionerii” anilor '90-'91 şi până la fenomenul difuz, de masă, din prezent .

Deşi plecarea temporară din ţara în scopuri economice a apărut ca fenomen imediat după Revoluţie (fie pentru muncă, fie pentru micul trafic de bunuri), în anii '96-'97 a devenit o strategie de viaţă consistentă la nivelul întregii ţări.

1Mobilitatea spaţială este procesul care cuprinde suma deplasărilor populaţiei în spaţiu, determinate de cauze variate, pe distanţe mai mari sau mai mici, însoţite sau nu de schimbarea definitivă a domiciliului(Trebici, 1979)